Skip to main content

Trecutul nu este niciodata mort. El nu este nici macar trecut

Vine o vreme cand cu toti alergem de trecut. Exista si cei care neaga ca ar face acest lucru, dar nu am sa vorbesc azi de cei care se afla in negare ci de cei care relizeaza ca au avut perioade cand alergau in trecut.

Azi am dat peste acest citat si mi-a dat de gandit.

Exista in ziua de azi multe voci care sustin ca trebuie sa traiesti in prezent, nimic gresit in asta dar nu pot sa nu ma intreb, daca uitand trecutul e o conditie sine-qva-non pentru un prezent fericit atunci cum pot stii ca am fost fericita daca nu privesc in trecut ? E ca si cum ai zice ' Acum sunt fericita, dar ieri nu stiu cum am fost?!'

Cred ca trecutul ar trebui sa fie precum un cimitir! Cu totii mergem la cimitir...stim cum e! E un loc unde mergi rar...incercat de regrete cel mai probabil...daca nu, speriat stiind ca intr-o buna zi cei dragi tie, vor pasii probabil pe unde pasesti tu doar ca ei vor veni sa te caute pe tine. Asa ar trebuie sa fie si cu amintirile! Sa ne cautam cu grija, cu pasi tematori, constienti ca maine clipa asta va fi ingropata pentru vescnicie. Poate asa am avea curajul sa traim viata asa cum ne dorim.

Trecutul daca ma intrebi pe mine are anumite cicluri. Priveste in natura ca sa vezi ca fiecare anotimp are ciclu lui si fiecare lucru dat aici pe pamant are un ciclu de urmat. In urma cu cativa ani incepusem sa traiesc intr-un astfel de cerc vicios. Aveam trei prietene : una la Brasov, una la Turda si una in Bucuresti ei bine timp de trei ani situatia a fost astfel : cand eram in relatii super cu ce-a de la Brasov relatiile cu celelate 2 erau inexistente, cand relatia mea dintr-un motiv sau altul era rupta cu prietena din Brasov inflorea dintr-o data relatia cu prietena mea din Turda iar apoi cand si aceasta se rupe relatia mea cu prietena mea din bucuresti inflorea....apoi cand si aceasta se rupea, ma intelegeam de minune cu prietenea mea din Brasov. Nu am facut nimic (constient) ca sa influentez lucrurile eram un spectator uimit. Probabil aveam vreo lectie de invatat si mi-a luat trei ani sa o pricep...asta e doar un exemplu am avut multe altele....Aceste exemple ma fac sa privesc citatul de mai sus cu suspiciune. Daca intr-adevar trecutul nu e mort, ci prezentul este un trecut infinit?
Acum...un ecou pe care cand l-am terminat de rostit e trecut! Cand te privesc....e acum, daca imi intorc privirea ai devenit parte din trecut. Ce scurt e prezentul...dureaza o clipa....
Am invatat ca prezentul dureaza o clipa
Stim ca viitotul nu exista, cel putin nimeni nu-l poate demonstra!
Ce ne ramane?

Popular posts from this blog

Post it

Cand ti se face dor de mine sa-mi trimiti un semal de fum...

Abia astept sa-mi dau foc la valiza

You and I

Here we are again! I hoped you got lost in the nothingness of all the days that have passed since we last stood face to face, separated by darkness only. I can feel your breath on my neck and in my mind I am begging you again to let me go.



I feel your shadow surrounding me, your musty scent poisons the air around me.  Like a bad sin, you never stay away for too long. You call it 'love', I call it 'curse'. You think that all this is a game and I enjoy your company. Maybe you're just as confused as I am and mistake my tears for rain and my scream for help with a lullaby.   A deep breath before I turn to face you, your poisons scent inundates every cell in my lungs . I curse the moment I was born and wish I could run to the end of the world and hide in a cage for the rest of my miserable life.



I can see your sharp teeth shining in the candle light while you laugh in my face. Your unkind touch  makes me tremble beyond control. I am stretching my arm in the dark in a clu…

Crave

The space between the worlds where I can find myself without looking in the water reflection and getting a glimpse of what I once was and what I long to be.

There are no thoughts just the silence of my own soul.My armour is abandoned at the door I am free of darkness. I shred layer after layer until I walk naked and the ground shivers beneath my feet, the sun kisses all my imperfections and the wind calls my name. I will no longer hide behind the vail of lies. I raise my arms to the sky and I know I am where I belong. If this place would actually exist and have a name I could probably call it 'home'

Here, I allow myself to be. I can be simple, can be nobody and nobody's. I am nobody's child, nobody's lover, nobody's mother.

No longer the exhausted body that strives to look beautiful and thin to please those who can only see.
No longer the smile that shows up every time insecurities surface to impress those who judge.
No longer the laughter that hides a cry to …