Skip to main content

Promisiuni

Turdor isi ridica privirea socat cand o auzi chemandu-l :
-Tudor?vocea ii parea dureros de cunoscuta.Auzise de mii de ori  acea chemare in vise si raspunse tot de atatea ori  . Acum nu stia daca memoria ii juaca feste sau daca existau miracole cu adevarat.
Stand pe marginea pontonului, cu pantaloni ridicati pana la genunghi si cu picioarele in apa admira peisajul marin, avusese o zi mult prea grea, acesta era locul lui de refugiu, un loc ferit de lume si mai ales de turistii curiosi
O naluca se apropie de el si vocea cristalina era mult mai clara decat fusese vreodata in vise :
-Tudor? Tudor , tu esti? Era mai frumoasa decat isi amintea el . Aceiasi ochi albastrii, acelasi zambet doar parul blond acum era satem,soarele o inconjura cu o lumina alba facand-o sa para mai mult inger decat om si asta era ...mai mult inger decat femeie. Ultima data cand o vazuse era intr-o gara unde o lasase frumoasa si cu palarie pe peron.
-T t ttttu aici? Sopti el ca pentru sine
-Ce faci? Nu stiam ca esti in Constanta...ce vant te aduce pe aici? spunse ea in timp ce se aseza pe ponton langa el , se descalta si isi baga si ea picioarele in apa Si eu care credeam ca asta e locul meu secret...ce cauti tu in el? vocea era vioaie si avea o sclipire in ochi
-Locuiesc in Constanta, remeber? dar as putea sa iti pun aceiasi intrebare , nici macar nu-si mai recunostea vocea ...era oare un vis?
-Ah, da...locuiesti in Constanta din nou...te-ai intors in cele din urma! zambi si se inclina inspre el. Tot nu mi-ai raspuns...ce cauti in sufletul meu?
-Ce???inima ii batea nebuneste
-Locul asta Tudor, e sufletul meu...iar tu esti in el!
-Nu, asta e locul meu preferat, vin aici sa ma linistesc! si sa uit de tine, adauga el in gand
-Cine te-a tulburat? intreba ea intr-o voce moale
-Nimeni, spuse el grabit
-Necazuri in paradis, intreba ea ironica, imi cer scuze , nu trebuia sa spun asta!
el o privi iritat dar ea nu parea sa ii dea atentie
-Stii ceva Dora ...
-Sttt....taci te rog ca nu asa vreau sa decurga conversatia noastra!
-Nu cred ca stim o alta metoda de a conversa!raspunse el ironic privind distand in departare
Ea isi aseza mana peste a lui
-M-am gandit mereu la tine Tudor!
el isi retrasese mana
-Nu am de unde sa stiu...
-Mi-a fost greu si desi detest sa recunosc, m-am lasat invinsa
-Right, spuse el ironic, Dora chiar vrei sa te cred....ii arunca o privire ironica si ramasese uimit sa vada ca ea nu glumea. Esti ok? sopti el
-Acum, da! Am dezamgit un univers intreg, spuse ea ridicand mana teatral si incercand sa deseneze intregul univers. Dar, acum sunt fericita si in plus am dat peste tine! Nimic nu poate fi mai perfect! Isi lasa capul pe umarul lui. E ca pe vremuri...nu crezi? Noi doi , numai noi doi. Ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat
-Imi cer scuze sa te intrerup, dar s-au schimbat multe! Totul s-a schimbat! avu o incercare stangace de a-si retrage umarul dar fu in zadar, ea il apuca de brat si isi pozitiona capul mai confortabil.
-Te rog sa ma ierti, sopti ea . Nu pot schimba nimic din ce-a fost dar trebuie sa stii ca imi pare extrem de rau pentru tot rau pe care ti l-am facut, isi ridica capul de pe umarul lui si-l privi in ochi o lacrima isi facu apritia
-Hei, nu trebuie sa fii dramatica, te-am iertat demult. Mintea, nu o iertase niciodata dar cand il privi cu ochii inlacrimati se pierdu, uitase cum se pierdea in ochii ei, era hipnotizat de privirea ei. E ok, sincer spuse el ridicand din umeri, stii ca nu pot sa iti port pica
-Ce bine, Tudor tu esti un om extraordinar! il lua de brat si isi lasa iar capul pe umarul lui
-Mai mult ordinar decat extra. Asta e tot e vroiai sa imi spui? intreba el
-Turdor!!!!!!! exploda ea. Strici momentul!
-Care moment?
-Stii ca daca eu acum as muri....spuse ea dramatic
-daaaaaaaaaaaaaaa , raspunse el ironic
-Sufletul meu n-ar putea parasi pamantul , sufletul meu ar fi legat de tine pana as rezolva orice...problema
-Problema? Dora sigura problema esti tu! Noi.. adika tu si eu, nu avem absolut nici o problema! In plus nu te-as condamna daca ai sta legata de pamant, nici eu nu m-as grabi sa merg in iad! incepu sa rada zgomotos
-Nu esti deloc amuzant Tudor! isi ridica capul de pe umarul lui.Cred ca avem o mare problema de rezolvat!
-Care ar fi?!
-Tu nu m-ai iertat asa cum nici eu nu m-am iertat.
-Tocmai ti-am spus ca te-am iertat demult! Pot pleca acum?
-Vrei sa pleci?
-Nu tin neaparat dar chestia asta cu iertarea ma irita si nu am chef de povesti aiurea
-Okkkkkkkkk, despre ce vrei sa vorbim?
-Trebuie sa vorbim? stiau la fel de bine ca nu aveau nevoie de cuvinte. Ea se culca cu capul in poala lui iar el se juca in parul ei. Era cel mai sublim lucru. Erau acolo, doar ei doi mai presus de cuvinte, de lume. Ea s-a intors la el si asta era tot ce conta , era ca si cum desi ea plecase o parte din ea ramasese cu el mereu si desi el negase o parte din el fusese cu ea mereu iar acum s-au intalnit pentru eternitate.Iubea si era iubit cel mai sublim sentiment! Visele lui devenisera realitate. Se apleca si o saruta pe obraz, Dora zambi si ii sopti
-Doar ti-am promis ca am sa ma intorc, si ca n-am sa mai iubesc pe nimeni vreodata decat pe tine!
-Vreau sa transform clipa asta in vesnicie, spuse el .
Ea se ridica in capul oaselor si-l privi :
-Tudor, indiferent de ce se va inampla sa nu uiti niciodata ca te iubesc . Il imbratisa. Apoi isi dusese mana la gat si isi desfacu de la gant lantisorul de aur si impreuna cu medalionul in forma de curce il aseza in mana lui. Asta vreau sa fie mereu la tine...ca el e parte din mine , ca tine!


Undeva un telefon suna tulburand linistea absoluta. Tudor se ridica in capul oaselor incercand sa isi deschida ochii, razele soarelui il orbeau Privi in jur, Dora nu era langa el, zambi stiind obiceiul Dorei de a fugi la innot , era precum un peste.


-Alo? Intreba el somnoros
-Tudor, omule unde esti? Te-am cautat peste tot!? Dan parea extrem de agitat
-Sunt intr-ul loc special spuse el zambind, nici nu o sa vina sa crezi cand o sa iti spun cu cine sunt!
-Lasa asta omule! Trebuie sa vorbim! Urgent!!!!!!!!! E nenorocire
-Hei, esti bine? Ce s-a intamplat? Dan nu era genul om care sa se panicheze dintr-un nimic, asta trebuia sa fie o chesti serioasa
-Eu...da, e vorba de tine ! Dan se abtinea sa nu planga
-Hei, eu sunt bine, sincer! In viata mea nu am mai fost asa bine! Nu am nimic!
-NU tu ba! Dora....
-Dan, iti promit, Dora e ok! Zambii fericit...el stia mai bine ca oricine...
-Nu, omule...nu mai e
-Ce ai ba? Esti tampit, Cum sa nu fie.... Tudor nu apuca sa termine propozitia
-Dora va fi ingropata maine la ora 1
-Auzi frate, tu ai glume marcabre in program!?
-Dora s-a sinucis ieri dimineata la ora 4. Imi pare rau.

Popular posts from this blog

Post it

Cand ti se face dor de mine sa-mi trimiti un semal de fum...

Abia astept sa-mi dau foc la valiza

You and I

Here we are again! I hoped you got lost in the nothingness of all the days that have passed since we last stood face to face, separated by darkness only. I can feel your breath on my neck and in my mind I am begging you again to let me go.



I feel your shadow surrounding me, your musty scent poisons the air around me.  Like a bad sin, you never stay away for too long. You call it 'love', I call it 'curse'. You think that all this is a game and I enjoy your company. Maybe you're just as confused as I am and mistake my tears for rain and my scream for help with a lullaby.   A deep breath before I turn to face you, your poisons scent inundates every cell in my lungs . I curse the moment I was born and wish I could run to the end of the world and hide in a cage for the rest of my miserable life.



I can see your sharp teeth shining in the candle light while you laugh in my face. Your unkind touch  makes me tremble beyond control. I am stretching my arm in the dark in a clu…

Crave

The space between the worlds where I can find myself without looking in the water reflection and getting a glimpse of what I once was and what I long to be.

There are no thoughts just the silence of my own soul.My armour is abandoned at the door I am free of darkness. I shred layer after layer until I walk naked and the ground shivers beneath my feet, the sun kisses all my imperfections and the wind calls my name. I will no longer hide behind the vail of lies. I raise my arms to the sky and I know I am where I belong. If this place would actually exist and have a name I could probably call it 'home'

Here, I allow myself to be. I can be simple, can be nobody and nobody's. I am nobody's child, nobody's lover, nobody's mother.

No longer the exhausted body that strives to look beautiful and thin to please those who can only see.
No longer the smile that shows up every time insecurities surface to impress those who judge.
No longer the laughter that hides a cry to …