Pagini

marți, 2 noiembrie 2010

Emotie de Toamna

E dimineata iar, cu iarna batand grabita la geamurile aburite. Ma tem ca am sa mai pierd o toamna fara sa apuc a-i sorbi culoarea, tristetea si mai ales iubirea. Sorb din cafeaua fierbine si ma cufund in visare. Iubesc toamna mai mult decat orice anotimp, totul este posibil si de-o potriva imposisbil . Toamna ma trezesc la realitate in timp de visez, admir acest anotimp sublim in timp ce ma si inspaimanta gandul iernii. Toamna ma va intrista mereu in timp ce culorile ei imi vor managa simturile si imi vor face sufletul sa rada.


Toamna va fi mereu anotimpul despartirilor. Cand o iubire ca-n povesti moare, se va numi mereu toamna. E ceva mult prea dramatic in modul absurd al copacilor de a se desparti de frunze, tocmai acum cand au cel mai mult nevoie de ele. Se pare ca nu le mai pasa niciunuia, nu e loc de conciliere. Copacul prefera sa infrunte cumplita iarna gol...in timp ce frunzele prefera sa moara decat sa mai fie implicate in aceasta dureroasa relatie, chiar daca ele nu stiu precis ce se va intampla isi asuma riscul. Copacul ramane la fel, mereu acolo, mereu asteptand alte frunze , murmurand ironic 'Putei pleca, o sa vine altele!' Frunzele isi vad de rostul lor iar printre lacrimi soptesc ' prefer sa mor decat sa mai stau o clipa aici' Apoi dorintele lor devin realitate...Asa se sfarseste o mare iubire... El ramane mereu acolo asteptand distant o noua sansa. Ea moare, pentru ca nu poate altfel...nimic nu va mai fi la fel. la mormatul iubirii lor va canta mere ploaia .


Pentru toate iubirile toamna...