Skip to main content

Scrisoare de Adio


In viata exista lucruri care sunt inevitabile, iar noi, oamenii, suntem incapabili sa le controlam; in acelasi timp, alte lucruri sunt efemere dar poate ca nu cele mai importante.
Atat de multe intrebari fara raspuns insa jocul superficialitatii nu mi se potriveste din pacate sau din fericire?! Mi-ar fi placut sa discutam mai mult despre anumite aspecte, dar mi s-a refuzat acest privilegiu. Este adevarat, din condescendenta, nu pot impune nimanui sa imi acorde atentie, insa modesta fiind si obiectiv vorbind, consider ca merit mult mai mult decat o atitudine ignoranta si desigur, lipsa de respect. Asta nu inseamna ca sunt dezamagita, ci doar contrariata, pentru ca in lumea mea nu este loc pentru minciuna , lasitate, egoism, ipocrizie sunt concepte care ma dezgusta in adevaratul sens al cuvantului. Prefer un adevar pe care sa il pot asimila, valida, caruia sa ii pot acorda adeziunea mea si pe care se il pot verifica totodata insa am fost privata de acest adevar.

Comportamente ciudate si contrariul, adica disensiunea dintre opinie si fapt. Fiecare fapt a rasunat , fiecare gest si-a propagat muzica in tot iar eu nu am cules decat neseriozitate si incertitudine. Sa fie asta combinatia perfecta pentru o noua tipologie umana? Sau poate sunt eu prea complicata pentru aceasta lume in simplitatea si sinceritatea mea? Oricum, nu intentionez sa insult inteligenta nimanui dand detalii sau exemple concrete in aceasta privinta.Am certitudinea ca totul este inca viu .

Toti oamenii sunt fiinte slabe. Desi creati pentru a convietui armonios, in nebunia lor lupta pentru a se distruge unii pe altii , traiesc inconstient fara a realiza care este scopul vietii , se considera atotputernici si stapani pe sine,unii chiar ignoranti nebuni care respira mizeria nesabuintei lor, complacandu-se in fel de fel de situatii degradante , si actionand mecanic , poate incapabili de sentimente.

Realista fiind, consider ca toti suntem niste persoane speciale, cu momentele noastre de sinceritate insa poate nu am considerat a fi nici locul, nici momentul potrivit pentru mai multa seriozitate,cu toate ca cine vede in prezent a vazut totul;
Cat despre razboiul tau launtric al pasiunii impotriva ratiunii sunt convinsa ca placerile simturilor sunt calitativ inferioare celor ale intelectului cu toate ca un sarut poate insemna atat de mult sau nimic; uneori, as da un regat pentru un singur sarut adevarat...uneori, nu acum. Paradoxal nu?

Consider ca actiunile mele au fost justificate, intentiile de asemenea serioase, dar greseala mea cea mare a fost altruismul.Nu imi doresc decat fericire.Cand cei din jurul meu sunt fericiti, sunt si eu insa pentru un suflet insetat de placeri , fericirea nu este inca posibila.

Nota: Aceasta scrisoare a fost scrisa in urma cu multi ani, evident a fost necesara o editare astfel incat sa scot nota personala si totusi sa retin ideea de baza

Popular posts from this blog

Post it

Cand ti se face dor de mine sa-mi trimiti un semal de fum...

Abia astept sa-mi dau foc la valiza

You and I

Here we are again! I hoped you got lost in the nothingness of all the days that have passed since we last stood face to face, separated by darkness only. I can feel your breath on my neck and in my mind I am begging you again to let me go.



I feel your shadow surrounding me, your musty scent poisons the air around me.  Like a bad sin, you never stay away for too long. You call it 'love', I call it 'curse'. You think that all this is a game and I enjoy your company. Maybe you're just as confused as I am and mistake my tears for rain and my scream for help with a lullaby.   A deep breath before I turn to face you, your poisons scent inundates every cell in my lungs . I curse the moment I was born and wish I could run to the end of the world and hide in a cage for the rest of my miserable life.



I can see your sharp teeth shining in the candle light while you laugh in my face. Your unkind touch  makes me tremble beyond control. I am stretching my arm in the dark in a clu…

Crave

The space between the worlds where I can find myself without looking in the water reflection and getting a glimpse of what I once was and what I long to be.

There are no thoughts just the silence of my own soul.My armour is abandoned at the door I am free of darkness. I shred layer after layer until I walk naked and the ground shivers beneath my feet, the sun kisses all my imperfections and the wind calls my name. I will no longer hide behind the vail of lies. I raise my arms to the sky and I know I am where I belong. If this place would actually exist and have a name I could probably call it 'home'

Here, I allow myself to be. I can be simple, can be nobody and nobody's. I am nobody's child, nobody's lover, nobody's mother.

No longer the exhausted body that strives to look beautiful and thin to please those who can only see.
No longer the smile that shows up every time insecurities surface to impress those who judge.
No longer the laughter that hides a cry to …